Orice tip de proiecte casă modernă trebuie completate de un design interior pe măsură. Astfel, noul tău cămin va căpăta un aer unic, care să se potrivească stilului și modului tău de viață. Odată cu trecerea timpului, apar și noi tendințe în materie de amenajare a interiorului locuinței. Așadar, anul 2022 nu face excepție și vine și el cu propriile trenduri.
Atât în interiorul casei tale, cât și în exterior trebuie să mizezi pe îmbinarea esteticului și a funcționalului. Iată 5 idei pe care ai putea să le incluzi cu succes în locuința ta:
Când vorbim de culori, există o serie de reguli pe care trebuie să o respectăm indiferent de paleta pentru care optăm:
- Printre cele mai utilizate variante se numără punerea laolaltă a trei culori, dar în procente diferite. Astfel, vei utiliza 60% culoare de fond, 30% din a doua culoare și doar 10% din ultima. De obicei, ultima culoare se poate regăsi în accesorii sau obiectele decorative.
- Combinația complementară este o variantă mai îndrăzneață pentru proiecte case. Ea semnifică alăturarea a două nuanțe opuse pe roata culorilor. Totuși, armonia între cele două este obligatorie dacă îți dorești ca încăperile casei tale să nu dea senzația de oboseală. Așadar, cea mai bună variantă pe care o poți aborda este alegerea unei culori centrale. Ulterior, adaugă obiecte în diverse tonuri ale culorii secundare.
- Combinația analogă presupune combinarea nuanțelor alăturate pe roata culorilor și utilizarea diverselor tonuri ale lor în design.
- Combinația monocromă este cea mai simplă variantă pe care ai putea miza. Ea presupune combinarea diferitelor tonuri ale unei culori.
- O altă variantă foarte întâlnită este combinația acromatică. Te întrebi ce este mai exact? Ei bine, iată răspunsul - un design alcătuit din alb, negru sau nuanțe de gri. Într-o astfel de casă, accentul este pus pe textura pieselor de mobilier sau decor.
Așadar, dacă și tu îți dorești casa mult visată, înainte de a trece la amenajări trebuie să-ți alcătuiești un plan bine pus la punct. Astfel, rezultatul va fi conform așteptărilor și te vei putea bucura de un mediu care să faciliteze relaxarea și productivitatea.
Dacă vrei să descoperi mai multe articole despre realizarea locuinței, urmărește constant blog amenajări interioare!
Urmează să te muți, însă nu știi ce proiect casă ar trebui să abordezi? Deși balconul deschis...
Orice tip de proiecte casă modernă trebuie completate de un design interior pe măsură...
Deși proiecte case mici nu-ți oferă la fel de multe posibilități precum o locuință de dimensiuni mari, există alternative inteligente pentru care poți opta...
Urmează să începi amenajarea interioară a locuinței tale? După construirea de proiecte casă București vine una dintre cele mai complexe părți...